as usual>bon iver.  discursuri electorale, aşteptări, promisiuni că de mâine, fericiri scurte, fake laughs, cold legs, beach babies. ain t nothing you can do. printre clasicii universali, printre căni mari de apă creamy coffee nu ai nimic de luat. strânsă între pături, dormind dezordonat, gândind haotic, socializând în salturi my stupid fucking goal ain t being loved. at least it isn t no more. lenea spirituală, a unor obiective urmărite altădată cu precizie de neamţ, pierderea în detalii adolescentine, îndepărtarea de Dumnezeu şi revenirea în rahat…sunt o fiinţă cel puţin tristă, iar conştiinţa mea deja rodată, plictisită nu mai reacţionează la niciunul din procesele mele autoinduse dintr-un soi de masochism hedonist mai degrabă decât sincer. nu sunt capabilă să iubesc decât statui. raţionamentul în privinţa propriei persoane urmează acelaşi tipar: eu când devin statuie?

sting-tătă discografia

well, transmit în direct de pe notebookul meu. scriu la latină, 00:08, ascult sting şi mă gândesc că într.o zi voi fi drăguţă, skinny şi fără dificultăţi de a mă ataşa de icşi şi igreci. sâmbătă a fost una din zilele alea când afli cu stupoare din nişte simple săruturi că în curând nu vei mai fi copil, himenul tău va fi relocalizat etcaetera. e cam penibil, din moment ce nu ţin la nimeni. mă transform într.o moody horny type of bitch, care numai weekend are chef de x.  am nevoie de un brontozaur genius, de tip s., care să îmi ofere impulsul necesar unei evoluţii. 1,2,3,4,5,6,7 all good children go to heaven.

asta e pentru ziua ta, niceăciune:)

bon iver-blood bank

kate nash-birds, sttiching leggings

adele-first love

most of the time i just sink.

zilele astea sunt ca un crăciun fără zăpadă

me when skinny

eddie vedder-no ceiling+altele

revin la nopţile mele nedormite, primele simptome de anorexie, crush vechi, crush nou, gândire pragmatică. relaţiile sunt proiecţii ale viselor tale, probe ale imaginaţiei. alain de botton e nebun. nu există idealizări, ci numai capacitatea fiecăruia de a-şi seta fanteziile. altfel nu înţeleg cum ai putea alege pe un x dintr-o masă de iarbă verde situată în sud. ecuaţia sună ceva de genul x+y+z egal prototip love, unde x-tu, y-un el oarecare, asupra căruia îţi poţi proiecta anumite fantezii, idealuri(cea mai mare greşeală rămâne idealizarea şi proiectarea sub formă de icoană), z-un alt el care e departe şi îl întregeste pe y. egoist. ştiu. bizar. ştiu. totul se împotriveşte concepţiilor mele creştine, însă există în mine o doză de copilărie care îmi permite să văd lucrurile în felul ăsta. singurul lucru care rămâne este autoeducarea plus pragmatismul. asta e noua mea credinţă. intervalele de timp nu trebuie să se mai întrepătrundă. ca niste farfurii care se sfârşesc pe un contur x fără a se vărsa pe masă! da. elemente disociate.

n.s./inside of love

dimineaţa când mă trezesc cu mirosul de mare

vărsat pe tot corpul  nu obişnuiesc să mai cer decât

cafele tari şi pe tine strâns între pături lângă mine

cu încăpăţânarea cu care mă înjuri din 2 în 2 luni

acum cinci mii de ani aveam fundul la fel de mare

iar mamuţii zgribuliţi în peşteri îmi rezolvau

ecuaţiile ale căror necunoscută rămâi tot

tu

în altă ordine de idei, e chiar atât de aiurea să săruţi pe cineva şi să îţi imaginezi pe altcineva lângă? m.am obişnuit cu sentimentul de culpă şi ştiu că la vară o să arătsuper în costumul meu de baie 30s.

watching terrible tv
it kills all thoughts
Getting spacier than
An astronaut
Making out with people
I hardly know or like
I can’t believe what i do
Late at night

uneori când lucrurile stau ok pe plan intelectual vine câte un crush mai ales pe cel mai bun prieten al tău care schimbă totul. eh şi atunci hormonii încep a tarantelui prin tine şi te visezi cu el watching rebel without a cause tu punând pauză şi sărind pe el .mai ciudat e când vrei sa fii frumoasă pentru omul cu care ai stat în bancă ani de zile, cu care te-ai bătut mult timp sau pe umărul căruia ai plâns când te-a părăsit şi ăla, şi ăla. el e omul pe care îl muşcai de sfârcuri când voia să schimbe piesa fără a simţi nevoia să-l săruţi, e duuude.ul, e fratele tău din telefon, e el. e the room mate, prietenul tău cvasigay care brusc te sărută în leagăn, te ia în braţe şi cedează cicălelilor tale privind freza sau parfumul. incredibil şi totuşi trist.

pink floyd-two suns in the sunset

nu am mai scris de ceva vreme. între timp am reuşit să scap de frustrări cu ajutor divin, bineînţeles:)! rămân la asceza mea, însă revenind din minichina în huşi am înţeles ce ne diferenţiază, în afară de temele predilecte de gargară: idealurile. nu înţeleg ce mi-au transmis ai mei încât să simt nevoia să mor în casă cu montesquieu în braţe. sunt nopţi ca alea de la cluj când mă gândesc că aş putea să trăiesc perfect şi fără să cunosc diferenţa dintre o comiţie centuriată şi una curiată. triade capitoline, zei anoşti, picioarele de lână ale zeilor despre  care vorbeşte primul romancier al lumii sunt pentru mine ca o bere pentru alţii. adică o distracţie de moment. uneori mă tem să nu capăt prea multă încredere în mine încât să mă socot nebună sau geniu, deşi încă nu pricep diferenţa. într-o bună zi voi şti 10% din ce se cuvine să ştiu pentru a fi desăvârşită, dar până atunci trebuie să mă mulţumesc şi să mă îndeletnicesc cu turnurile stil art nouveau de romane şi cărţi de istorie. asceza mea aproape monahală din perspectiva unei noi idei îmbrăţişate cunoaşte o nouă pasiune şi anume schwarz tee-ul. unii se plimbă în munţii ţibleşului şi iau xanax, alţii văd parisul prin ochii lui usbec. oh my, some things never change!

lykke li-dance dance dance

ironic, nu se potriveste. e revolutie in moldova, no revolution in my mind heart soul or ass.

well, things are shitty.

soundtrack: cocorosie-werewolf

credeam că am depăşit faza cocorosie astă toamnă, but no, se pare că un soi de nostalgie anacronică mă urmăreşte. la fel ca sâmbetele moodless. mai e o săptămână. mi.am asumat lucruri pe care nu le pot duce la bun sfârşit, acum sunt într-un fel înfrântă de circumstanţe, am fraze idioate, vorbesc din ce în ce mai puţin deşi ar fi preferabil să tac de.a dreptul. peinlich. ieri am fost la filarmonică, a fost superb. astăzi mă gândeam la vocaţia mea de violonistă absolut inexistentă de fapt, dar rochiile tipelor din orchestră mi-au dezlănţuit imaginaţia. sala ion baciu arătând ca o abaţie medievală, dirijor orgasmic. discuţiile simpliste şi fără o finalitate, plimbările lungi prin unirii, scâncetele copilului din apartamentul de vizavi, mirosul de borş…practic la asta mă rezum. nu cred că sunt în stare de mai mult. i kind of suck. dovada cea mai bună e pierderea de timp din ultimele 5 minute în care am scris aici. un soi de debuşeu al nechefului. război rece, război fierbinte, who cares anyway? luni mă văd cu asistentul palid adică. uite asta mă face să mă întorc la istorie.