me when skinny
eddie vedder-no ceiling+altele
revin la nopţile mele nedormite, primele simptome de anorexie, crush vechi, crush nou, gândire pragmatică. relaţiile sunt proiecţii ale viselor tale, probe ale imaginaţiei. alain de botton e nebun. nu există idealizări, ci numai capacitatea fiecăruia de a-şi seta fanteziile. altfel nu înţeleg cum ai putea alege pe un x dintr-o masă de iarbă verde situată în sud. ecuaţia sună ceva de genul x+y+z egal prototip love, unde x-tu, y-un el oarecare, asupra căruia îţi poţi proiecta anumite fantezii, idealuri(cea mai mare greşeală rămâne idealizarea şi proiectarea sub formă de icoană), z-un alt el care e departe şi îl întregeste pe y. egoist. ştiu. bizar. ştiu. totul se împotriveşte concepţiilor mele creştine, însă există în mine o doză de copilărie care îmi permite să văd lucrurile în felul ăsta. singurul lucru care rămâne este autoeducarea plus pragmatismul. asta e noua mea credinţă. intervalele de timp nu trebuie să se mai întrepătrundă. ca niste farfurii care se sfârşesc pe un contur x fără a se vărsa pe masă! da. elemente disociate.
