pink floyd-two suns in the sunset
nu am mai scris de ceva vreme. între timp am reuşit să scap de frustrări cu ajutor divin, bineînţeles:)! rămân la asceza mea, însă revenind din minichina în huşi am înţeles ce ne diferenţiază, în afară de temele predilecte de gargară: idealurile. nu înţeleg ce mi-au transmis ai mei încât să simt nevoia să mor în casă cu montesquieu în braţe. sunt nopţi ca alea de la cluj când mă gândesc că aş putea să trăiesc perfect şi fără să cunosc diferenţa dintre o comiţie centuriată şi una curiată. triade capitoline, zei anoşti, picioarele de lână ale zeilor despre care vorbeşte primul romancier al lumii sunt pentru mine ca o bere pentru alţii. adică o distracţie de moment. uneori mă tem să nu capăt prea multă încredere în mine încât să mă socot nebună sau geniu, deşi încă nu pricep diferenţa. într-o bună zi voi şti 10% din ce se cuvine să ştiu pentru a fi desăvârşită, dar până atunci trebuie să mă mulţumesc şi să mă îndeletnicesc cu turnurile stil art nouveau de romane şi cărţi de istorie. asceza mea aproape monahală din perspectiva unei noi idei îmbrăţişate cunoaşte o nouă pasiune şi anume schwarz tee-ul. unii se plimbă în munţii ţibleşului şi iau xanax, alţii văd parisul prin ochii lui usbec. oh my, some things never change!
